Legenda comunei Zănești

Legendă culeasă de către învățătorul Dumitru Petru, în anul 1990, de la consăteanul Constantin Chiriță, din satul Traian, bătrân aflat pe atunci la venerabila vârstă de 87 de ani și trecut apoi întru cele veșnice...

 

Prin locurile unde este așezată comuna Zănești, în partea lor de miazăzi și soare-apune, curgea cândva -demult - un râu ale cărui valuri erau de argint, iar nisipul și pietrele, din aur. În râul acela viețuiau tot felul de pești, cu solzi sclipitori în bătaia soarelui. Pe malurile lui, lungi zăvoaie, cu tot felul de copaci, își oglindeau podoaba verdeții în luciul undei, iar sălciile pletoase, cu crengile în adierea vântului, mângâiau obrazul apei.

 

În spatele luncilor, dumbrăvi minunate își întindeau stăpânirea, străjuite de codrii falnici. Codrii erau presărați, ici și colo de poieni cu iarbă grasă și flori mirositoare, ce ispiteau pofta turmelor de căprioare și cerbi. Prin ramurile copacilor, se întreceau în cântec tot felul de păsări frumos colorate, cu glas dulce. În mijlocul acestor frumuseți se afla o salbă de izvoare, limpezi ca cihlimbarul și răcoroase, din care lua naștere pârâul Cernușca.

Aici veneau să se adape cerbii și căprioarele. Pe apa cristalină a Cernuștii pluteau nuferi albi în petale, a căror verdeață nici asprimea crivățului nu o putea ofili. Pârâul murmurându-și cântecul, își urma calea, pe care singur și-o croise, spre a ajunge a se împreuna cu râul fermecat (Bistrița). Frumusețile acestor locuri sunt greu de povestit, pentru că ochiul omenesc nu le poate vedea pe toate, mintea nu le poate cuprindea și, într-adevăr, ele își meritau epitetul ”Gură de rai”.

 

Asupra acestor locuri, avea stăpânire o zână frumoasă, care își durase sălașul pe malul ce înverzit al Cenuștii. Despre frumusețea locurilor și a Zânei se dusese vestea peste mări și țări. Zâna era fără asemănare: părul ca paiul de grâu, îi ajungea până la călcâie, acoperind un trup zvelt ca trestia, ochii îi erau ca de cicoare, obrajii ca petala de trandafir, pielea ca spuma laptelui. Drept veșmânt, o rochie lungă de mătase trandafirie și pe umeri avea două aripi. Mânați de dragul acelei frumuseți, au început să curgă spre ținutul Gurii de rai feciori de crai și împărați de  prin toate colțurile pământului, cu gândul de a o împeți pe zână și a deveni stăpânii acelor locuri. Ei își încropeau un mic adăpost, cât mai aproape de sălașul zânei, pe care nu o puteau vedea decât din zbor. De dragul zânei acestor locuri, nu se mai gândeau la întoarcerea lor în țara lor, mușțumindu-se de o vedeau pe nălucă, doar din când în când....

 

Iată că, prinzând de veste un flăcău chipeș,cu părul ca pana corbului și ochii ca mura coaptă-, care colinda poienile cu turmele sale, numai ce ajunge și el pe meleagurile Cernuștii, însoțit de câțiva tovarăși de păstorie. Plăcându-le cele văzute,au mai zăbovit cu turmele, prin poienile cu iarbă grasă și flori mirositoare. Auzind zâna că cineva a îndrăznit să-i calce stăpânirea fără voia ei, s-a supărat foarte tare și- zburând într-acolo, vede turmele care pășteau prin poienile ei și pe stăpân rezămat la umbra unui tei înflorit, cântând din fliuer o doină așa frumoasă, încât oile mai că se opriseră din păscut, ascultându-l... Apele izvoarelor parcă își opriseră murmurul, iar cântăreții codrilor parcă își  încetaseră cântul lor...

 

Fără să-și plece urechea ori să-și înmoaie inima de frumusețea cea fără de seamăn a cântului din fluier, ci văzând doar îndrăzneala flăcăului, o cuprinsese o mânie oarbă. Aruncându-i o strașnică privire de vrajă, il făcu pe flăcău să rămână fără suflare, așa cum se afla el acolo, cu fluierul în gură, și se întorsese la sălașul ei. Una dintre oi, fiind năzdrăvană, le sfătui și pe celelalte șă meargă împreună la cuibul zânei și, tot zbierând, să nu-i lase nici o clipă de odihnă, până nu le va reînvia stăpânul.

 

Zis și făcut: se strânseră toate și porniră, în frunte cu năzdrăvana, spre lăcașul zânei. Ajunse acolo, îi înconjurară din toate părțile lăcașul, așa cum ar împresura o armată de oșteni cetatea asediată, și începură să zbiere de nu se auzea nici în cer, nici pe pământ.

 

Dacă a văzut zâna că nu poate scăpa de ele cu una, cu două, a plecat prin pădure, pe jos, cu oile după ea, spre locul unde era împietrit flăcăul. Cătând mai de aproape la chipul lui, luă un ulcior, îl umplu cu apă din nouă izvoare, stropi cu aceasta fața flăcăului, apoi îl șterse cu năframa sa. Dându-i să miroasă apoi o floare de sulfină, păstorul se trezi din somnul cel adânc, uimit la vederea frumoasei zâne. El și-a cerut iertare de la zână, dacă a supărat-o prin îndrăzneala sa, iar ea il pofti să-i arate mai pe îndelete acele locuri. Fiind întrebat de numa, Zâna află că pe chipeșul flăcău îl chema Zanea.

 

E-hei, și nu știu bine cum se făcu apoi,dar cei doi au prins drag unul de altul și, plăcându-se foarte, au hotărât să-și unească viețile. Așa că Zanea și Zâna s-au pregătit pentru o călătorie de nuntă, al cărei sfârșit ei nici nu-l bănuiau. Mai înainte de plecare, cei doi i-au chemat pe cei care luaseră parte la nunta lor și i-au sfătuit ce trebuie să facă și cum să gospodărească cele ce se găseau în ținutul Gurii de Rai, până când ei se vor întoarce; iar de nu se vor mai întoarce, a lor să fie stăpânirea Gurii de Rai și a turmelor! Luându-și apoi bun rămas, au plecat și...nu știu cum și de ce, dar nu s-au mai întors...

 

Între oameni de-au rămas - și care fuseseră atrași fie de frumusețea Zânei, fie de blândețea lui Zanea, fiind totodată și păstori harnici și tare destoinici - s-a iscat și ceva gâlceavă în privința denumirii locului. Cei care și-au avut sălașurile în preajma zânei, susțineau că numele acelui loc să fie Zânești; ceilalți, păstori care veniseră cu turmele lui Zane , voiau ca numele așezării să fie Zanești. Iar sfatul bărtânilor - judecând pricina - a hotărât să-i împace și pe unii și pe alții, denumind aceste locuri Zănești.

 

Rămânând pe mai departe, urmașii lui Zanea și a Zânei, au căutat ca, întocmai după sfaturile primite de aceștia, să gospodărească bine stăpânirea lăsată lor, dovedindu-se vrednici de urmași și moștenitori ai ”Gurii de Rai” numită de ei și de bătrânii lor ”Zănești”.

Înapoi


Galerie Foto Carte de oaspeți